Secția de Diabet Zaharat, Nutriție și Boli Metabolice funcționează din 2015 într-un spațiu nou, complet renovat cu fonduri europene și dispune de saloane care sunt în marea majoritate cu 3 paturi. Are un număr de 30 de paturi alocat spitalizărilor continue și 2 paturi pentru spitalizări de zi. Secția funcționează cu un colectiv de 4 medici și dispune de aparatură modernă, tratament pe injectomat, saloane dotate cu instalație de oxigen, aer medical, sistem de aer condiționat centralizat și nu în ultimul rând cu un aspect modern și plăcut în care pacientul cu diabet și familia sa participă la programe de educație și învață să folosească adecvat dispozitivele destinate tratării diabetului zaharat.
Patologia acoperită în secție este legată de diabetul zaharat, complicațiile sale, unele boli metabolice (dislipidemii, gută) dar și alte patologii intricate diabetului, pacienții noștri având de multe ori și patologie chirurgicală, cardiacă, infecțioasă sau neurologică care a dus la dezechilibrarea diabetului și internare. Avem o gamă din ce în ce mai largă de medicamente , atât insuline cât hipoglicemiante care nu intră în categoria insulinelor, multe molecule fiind în cercetare și așteptând în continuare intrarea pe piață.
Diabetul este o boală complexă, aproape fiecare pacient având boala lui, care necesită o abordare individuală și o privire unitară asupra diferitelor sale complicații și comorbidități. În cazurile grave internate în gărzi disponibilitatea investigațiilor de laborator sau de imagistică de înaltă performanță alături de colaborarea interclinică și de experiența echipelor de îngrijire este determinantă.
Avem o colaborare foarte bună cu celelalte specialități : chirurgicale, neurologice, ATI, boli infecțioase, oftalmologice etc. enumerând aici doar o parte din secțiile la care apelăm în îngrijirea pacientului cu diabet.
În perioada valurilor 4 și 5 ale pandemiei de COVID 19 spațiul secției a funcționat ca spațiu tampon – COVID 19 pentru specialitățile medicale din corpul medico – chirurgical al spitalului . Aici au fost îngrijiți pacienții COVID cu o diversitate de afecțiuni grave asociate bolii COVID , astfel o parte din personal beneficiind de o expertiză de valoare în această patologie.