Afecțiunile sezoniere în colectivitate: ghid realizat de Dna Dr. Aurelia Țaga, Medic Primar Pediatru
1. În fiecare toamnă auzim despre valuri de răceli, gripă sau alte boli contagioase. Care sunt cele mai frecvente afecțiuni medicale cu care se confruntă copiii când încep grădinița sau revin la școală și de ce se răspândesc atât de repede în acest mediu?
Odată cu reintegrarea copiilor în colectivități, numărul afecțiunilor respiratorii, digestive și chiar parazitare crește semnificativ. Copiii petrec mult timp împreună, folosesc aceleași spații și obiecte, se joacă și interacționează zilnic, ca urmare își împart și portajul microbiologic pe care fiecare copil îl are.
Cele mai frecvente afecțiuni care apar odată cu începerea grădiniței/școlii sunt:
- Afecțiunile respiratorii – ocupă primul loc și sunt, de regulă, de cauză virală. La apariția lor contribuie și variațiile de temperatură și umiditate specifice toamnei. Pentru că se transmit pe cale aerogenă, este foarte dificil de împiedicat răspândirea lor în colectivitate.
- Afecțiunile digestive – în majoritate virale, se transmit prin mâini murdare, obiecte contaminate, picături de salivă sau alimente contaminate. În acest caz, este nevoie să respectăm cu strictețe igiena riguroasă a mâinilor și educația sanitară, adaptată vârstei copiilor, pentru întreruperea lanțului de transmitere.
- Afecțiunile parazitare – apar prin contact direct cu persoane parazitate. De aceea, triajul epidemiologic al copiilor este foarte important pentru a preveni transmiterea în colectivitate.
- În plus, odată cu bucuria revederii și jocurile în grup, copiii sunt expuși și la traumatisme care pot produce escoriații (zgârieturi/julituri), hematoame, entorse, cu severitate mică și moderată.
2. Cum pot părinții să distingă o răceală banală de o afecțiune care necesită vizita la medicul pediatru?
Voi începe prin a preciza că, în afecțiunile specifice sezonului, multe semne și simptome sunt comune, diferența fiind dată de intensitatea lor. De exemplu, febra apare frecvent în virozele respiratorii, în afecțiunile ORL (gât, urechi, sinusuri), dar și în boli precum mononucleoză infecțioasă, enterocolite, infecții urinare sau chiar meningite. În această vară au fost mai multe cazuri de meningită virală care au necesitat specializare continuă.
De asemenea, comune pot fi: tuse, dureri musculare, dureri otice, disfagie (dureri în gât). Intensitatea acestor simptome poate face diferența între o afecțiune banală sau o stare patologică ce necesită examen de specialitate.
Astfel, o febră mai mare de 39°C, care persistă peste 48 de ore și care este însoțită de afectarea stării generale, somnolență, refuz alimentar, dureri accentuate musculare sau otice, greață, vărsături, cefalee sau sensibilitate la lumină, reprezintă un motiv clar pentru a solicita un examen pediatric.
3. Cum gestionăm acasă o răceală? Ce ar trebui să conțină o „trusă de urgență” pe care părinții să o aibă pentru primele simptome de boală ușoară?
La 2–3 zile după reintegrarea în colectivitate, pot apărea simptome precum febră ușoară, rinoree sero-mucoasă, catar ocular, strănut sau tuse. Aceste manifestări indică, de regulă, o afecțiune respiratorie virală acută. În acest caz, tratamentul este de a combate simptomatologia, respectiv tratament cu antitermice, hidratare corectă, întreruperea frecventării colectivității, condiții de igienă și odihnă adecvate.
Pentru trusa de urgență, recomandăm:
- medicație antitermică (paracetamol, ibuprofen);
- soluție nazală;
- un sirop de tuse;
- dezinfectante orofaringiene;
- termometru (obligatoriu).
Dacă, în ciuda acestor măsuri, simptomele nu se ameliorează sau starea generală a copilului nu se îmbunătățește, este necesar să vă prezentați la medic.
4. Febra la copil – prieten sau dușman? Ce rol are în apărarea organismului și când devine un semnal de alarmă care necesită consult medical de urgență?
Febra apare atunci când copilul este expus unei agresiuni virale sau bacteriene. Este, de fapt, reacția dintre agresor și mecanismele bine cunoscute de apărare ale organismului – mobilizarea leucocitelor – pentru dezarmarea virusurilor sau bacteriilor.
Dacă apărarea organismului este puternică, agresiunea microbiologică este învinsă și urmează scăderea fenomenelor inflamatorii, implicit și scăderea febrei. Dimpotrivă, dacă virulența agentului etiologic este mai puternică, febra este în creștere cu posibilități reduse de a scădea în intensitate.
Putem spune că febra este un semnal de alarmă pentru o infecție. De asemenea, febra poate avea și consecințe nedorite, cum ar fi convulsia febrilă.
Teoria precizează că până la valori de 38-38,2° C, febra nu trebuie combătută, lăsând organismul să lupte. Peste aceste valori, febra nu mai este binevenită deoarece expune la complicații.
5. Când este recomandată administrarea de antibiotic? Care sunt riscurile folosirii nejustificate?
În România, tratamentele cu antibiotice sunt adesea utilizate excesiv, pentru că accesul la ele este foarte ușor. Medicina defensivă pe care o practică unii medici facilitează recomandarea unui antibiotic.
Sunt situații reale în care antibioticoterapia este necesară. Vorbim de situațiile cu agent etiologic izolat și antibiograma efectuată – aceasta este situația corectă de administrare a unui tratament cu antibiotic. Există și situații cu agent neidentificat. Medicul este în măsură să recomande un antibiotic cu sferă largă de acțiune până la identificarea etiologică.
În toate situațiile, medicul este cel care hotărăște administrarea de antibiotic. Automedicația cu antibiotice, încă frecvent practicată, este nocivă.
Antibioticul nu este antitermic. Dacă agentul etiologic este virus, administrarea antibioticelor este în zadar. Febra va persista și evoluția bolii nu se va modifica în bine.
Antibioticul trebuie administrat țintit. Altfel, microorganismele (bacteriile) se vor înarma cu mecanisme de apărare. Când situația impune folosirea unui antibiotic, acesta poate să nu mai aibă efect. Vorbim de acea antibioticorezistență care pune în pericol resursele terapeutice în stările septice când antibioticele trebuie folosite cu rezultate bune.
6. Ce vaccinuri sunt obligatorii sau recomandate la intrarea în colectivitate și cum ar trebui să procedeze părinții dacă nu sunt la zi cu schema de vaccinare?
Pentru a preveni afecțiunile respiratorii acute, dintre care multe sunt cauzate de virusuri gripale, este recomandată vaccinarea antigripală, începând de la vârsta de 1 an. Copiii vaccinați sunt mult mai bine protejați: fie nu dezvoltă boala, fie, dacă sunt afectați de virusul gripal, au o simptomatologie mult mai ușoară.
De asemenea, la copiii preșcolari este importantă vaccinarea împotriva rotavirusului, întrucât acesta se transmite foarte ușor în colectivitate și poate provoca simptome severe: vărsături, febră persistentă, scaune diareice. Complicațiile, precum deshidratarea și dezechilibrul hidroelectrolitic, pot necesita spitalizare continuă.
Este bine ca schema obligatorie de vaccinare să fie completă, astfel sunt evitate boli ca tusea convulsivă, pneumonii, otite.
7. Pentru copiii care par să „ia tot ce există”, cum putem face diferența între expunerea normală din colectivitate și o posibilă problemă de imunitate sau de sănătate mai serioasă?
La adulți, media este de 3–4 episoade de afecțiuni respiratorii pe an. În cazul copiilor, frecvența variază în funcție de nivelul de imunitate al fiecăruia.
Imunitatea poate fi:
- înnăscută – prezentă de la naștere;
- dobândită – care se dezvoltă în timp, fie prin expunerea la diverși agenți etiologici, fie prin imunizare specifică, prin vaccinare.
Dacă un copil care frecventează colectivitatea face, într-un singur sezon, mai multe episoade de același tip de afecțiune, ne putem gândi la o scădere a imunității – adică organismul nu reușește să se apere eficient împotriva agentului etiologic. Ca urmare, se instalează starea de boală.
Medicul pediatru poate sesiza o stare de imunitate deficitară. În acest caz, sunt necesare investigații care pot face diferența între o stare de imunitate scăzută sezonieră sau o stare de imunitate scăzută severă (de exemplu: hipogamaglobulinemia).
8. Ce măsuri pot lua părinții pentru a reduce riscul de îmbolnăvire?
Riscul de îmbolnăvire poate fi redus prin creșterea imunității, adică a capacității organismului de a se apăra împotriva agenților infecțioși. O imunitate solidă se obține pe două căi: prin vaccinare corectă și la timp și printr-o serie de bune practici care întăresc funcționarea organismului.
Printre aceste bune practici menționez:
- O alimentație bogată în vitamine, minerale și nutrienți naturali. Multe fructe, legume bogate în vitamina C și minerale.
- Mișcarea în aer liber, zilnică. Sportul în aer liber îmbunătățește funcția respiratorie, cardiovasculară, întărește sistemul osteoarticular.
- Menținerea greutății normale pentru vârstă, printr-o dietă alimentară echilibrată cu practicarea activităților fizice.
- Odihna și somnul. Lipsa somnului poate fi asociată cu o imunitate scăzută.
- Evitarea stresului. Acesta poate duce la imunitate scăzută, compromițând capacitatea organismului de a luta împotriva agenților patogeni.
9. Mit sau realitate: putem “îmbunătăți” imunitatea unui copil în sezonul cald, astfel încât să fie mai bine pregătit în sezonul rece?
Consider că este o realitate că un copil care a beneficiat în sezonul cald de măsurile menționate anterior pentru întărirea imunității poate face față cu succes reintegrării în colectivitate. Un organism sănătos, fortificat prin aceste activități fizice, băi de aer, soare și apă, are o capacitate de apărare împotriva agenților patogeni mult mai puternică, iar semnele de boală nu apar.
10. Cum pregătim copilul pentru o vizită la spital sau pentru o internare, astfel încât experiența să fie cât mai puțin stresantă?
Vizita la medic sau la spital poate fi o experiență dificilă atât pentru copil, cât și pentru părinți. Este cunoscută amenințarea cu venitul la doctor sau administrarea unei injecții pentru a cuminți un copil. Acest fapt este asociat cu teama crescută a copilului pentru vizita la medic.
Medicul pediatru este prietenul copiilor și al părinților. Întotdeauna el are în față două personalități, copilul și părintele (sau aparținătorul). Medicul pediatru gestionează cu succes un caz pediatric dacă reușește să liniștească aparținătorii.
În funcție de vârsta pacientului, pediatrul colaborează cu acesta, astfel încât examinarea să se realizeze cu acceptul părintelui/aparținătorului, cu calm și cu profesionalism. În zilele noastre, părinții sunt informați, ajung la medic “cu lecțiile făcute” și, dacă nu răspundem așteptărilor, este mult mai dificil să rezolvăm cazul în beneficiul pacientului. Ca urmare, medicul, prietenul pacientului pediatric, trebuie să armonizeze aspectele menționate, astfel încât să rezolve eficient și corect situația.
Un copil care zâmbește după consultație transmite mai mult decât o mie de cuvinte.
Reintegrarea copilului în colectivitate poate fi o experiență plină de bucurie atunci când sănătatea lui este protejată prin prevenție și obiceiuri sănătoase. Colaborarea strânsă dintre părinți și medicul pediatru asigură că fiecare pas al copilului este însoțit de sprijin și încredere. Zâmbetul liniștit al copilului după o zi petrecută în colectivitate este cel mai clar semn că grija și informația corectă dau roade.
Împreună pentru viață, cu suflet și grijă!