Edit Content

Spitalul Judetean de Urgenta Bacau

Spitalul Judetean de Urgenta Bacau asigura asistenta medicala preventiva, curativa si recuperatorie, primara si secundara locuitorilor din municipiul Bacau si a comunelor arondate acestuia, reprezentand peste 47% din populatia judetului

Contact

Compartiment Nefrologie

Medic sef
Drăgan Emanuela – medic primar

Medici

  • Chirculescu Alina Loredana – medic primar
  • Lupu Cătălina – medic primar
 

Asistent sef
Mazere Daniela – asistent medical principal

Telefon
0234-534000 ( interior 1114 )

Telefonul apartinatorului
0234-202133

Nefrologia este ramura medicinei interne care se ocupă cu studiul patologiei renale. Cuvantul nefrologie derivă din grecescul nephros, care înseamnă „ rinichi ”, și sufixul -logie, sau  „studiu al”.

Majoritatea bolilor care afectează rinichii nu sunt limitate doar la organ, ci  sunt afecțiuni sistemice. Nefrologia tratează patologia renală non-chirurgicală, precum şi afectarea renală din boli sistemice cum sunt diabetul zaharat, hipertensiunea arterială, vasculitele, colagenozele.

    Consultatia de specialitate, completata de ecografia renala, examenul sumar de urina si investigatiile sanguine specifice in unele cazuri ( produsi de retentie azotata, probe de inflamatie, etc.) diagnosticheaza si stabilesc tratamentul specific pentru afectiuni foarte frecvente in practica medicala: infectii urinare, litiaza renala, guta, insuficienta renala, boli chistice ale rinichiului, glomerulonefrite ,tumori renale.

   Specialistul nefrolog precizeaza de asemenea utilitatea si momentul initierii dializei, tipul de dializa indicat fiecarui caz in parte, monitorizeaza evolutia si trateaza complicatiile pacientilor aflati in tratament prin dializa cronica precum și evolutia pacienților transplantați renal.

    Compartimentul   Nefrologie  are în structură 18 paturi. A fost înființat în anul 1996  și este destinat diagnosticului și tratamentului pacienților cu afecțiuni renale.   Acest compartiment are o colaborare constantă și armonioasă cu celelate secții ale spitalului, în mod particular cu Statia de Hemodializă și secția de ATI  in vederea rezolvării cât mai eficiente a cazurilor complexe internate.

 DOMENII DE ACTIVITATE MEDICALĂ

– diagnosticul și tratamentul insuficienței renale acute și cronice ;

– diagnosticul și tratamentul bolilor renale, individualizat, in functie de statusul clinico – biologic al fiecarui pacient, cu respectarea ghidurilor de buna practica si a normelor de igiena ;

– spitalizarea pacienților cu insuficiență renală cronică terminala în vederea inițierii sedințelor de hemodializă cronică sau dializa peritoneala continua ambulatorie ;

– internarea pacienților hemodializați cronic pentru diferite afecțiuni cardiovasculare, respiratorii, digestive, inflamatorii ;

– ingrijire integrata multidisciplinara atat pentru urgentele medicale cat si pentru pacientii cronici ;

– explorarea imagistica si de laborator a pacientilor ;

– consultaţii intersectii ;

– consultaţii în ambulatoriul de specialitate.

DOTĂRI

– ecograf fix si portabil ;

– monitoare pentru monitorizarea funcțiilor vitale ale pacienților ;

– injectomate ;

– aparat EKG ;

– defibrilator.