Edit Content

Spitalul Judetean de Urgenta Bacau

Spitalul Judetean de Urgenta Bacau asigura asistenta medicala preventiva, curativa si recuperatorie, primara si secundara locuitorilor din municipiul Bacau si a comunelor arondate acestuia, reprezentand peste 47% din populatia judetului

Contact

Compartiment Radioterapie

Medic sef
Mihăilă George Cristian – medic primar

Medici

  • Ciobanu Tudor – medic specialist
  • Condorovici Daniela – medic specialist
 

Asistent sef
Toderașcu Elena – asistent medical principal

Telefon
0786-716515

Radioterapia este o metoda terapeutica cu actiune loco-regionala, ce utilizează radiația ionizantă pentru a distruge sau a încetini creșterea celulelor tumorale, putand fi folosită pentru vindecarea bolii, prevenția recidivei, stoparea răspândirii celulelor tumorale în corp, dar și în scop paliativ, pentru ameliorarea simptomelor bolii.

Radioterapia a suferit un proces continuu de modernizare pentru a realiza administrarea cat mai precisa a unei doze de iradiere in volumul tumoral, cu limitarea relativa a iradierii tesuturilor sanatoase din jur. Radiatiile afecteaza toate tesuturile din zona de tratament, dar efectul maxim este asupra celulelor tumorale.

Modernizarea tehnologica in radioterapie imbunatateste rezultatele clinice, asigurand o adaptare individuala a iradierii, crescand sansele de vindecare prin administrarea de doze mai mari si mai bine tintite si imbunatateste calitatea vietii pacientului prin evitarea iradierii cu doze mari a organelor sanatoase .

Radioterapia poate fi administrata din exteriorul organismului (extern) sau din interiorul corpului ( intern, brahiterapie/terapie interstitiala ), pacientul putand beneficia de un singur tip de radioterapie sau de o combinatie a ambelor tipuri.

Echipa de tratament include :

  • Medicul radioterapeut – medicul care stabileste si coordoneaza planul de tratament , evalueaza si trateaza efectele secundare ;
  • Fizicianul – asigura administrarea dozei prescrise de medic pentru planul de tratament propus la acceleratorul liniar si ca echipamentul functionează in mod corespunzator ;
  • Asistentul medical – asista pacientul pe parcursul tratamentului.

Radioterapia externa poate fi administrata prin tehnici moderne de iradiere, cu ajutorul carora se pot trata cancere de la nivelul intregului corp:

  • 3D conformationala ;
  • IMRT (Radioterapie cu intensitate modulata) – directioneaza fasciculul de radiatii din diverse unghiuri. La fiecare dintre aceste unghiuri, intensitatea fasciculului este modulata si isi schimba forma pentru a “se mula” pe forma tumorii. Toate aceste variatii ale unghiului si formei fasciculului permit livrarea dozei de radiatii pe fiecare parte a tumorii, minimizand expunerea tesuturilor sanatoase din jur ;
  • Rapid Arc VMAT (Volumetric Arc Therapy) – Este o forma avansata de IMRT care permite ca doza de radiatii sa fie livrata printr-o singura rotatie de 360 de grade a aparatului. Spre deosebire de IMRT, unde aparatul se roteste in jurul pacientului si se opreste la anumite unghiuri fixe pentru a livra doza, VMAT/RapidArc livreaza doza prescrisa de radiatii, in timpul unei singure rotatii de 360 de grade. VMAT/Rapid Arc foloseste un software special si un accelerator de ultima generatie care permite scurtarea tipului de tratament, crescand confortul pacientului.

Radioterapia poate fi folosita in :

  1. Scop Curativ

Multe tipuri de cancer pot fi vindecate prin radioterapie sau radioterapie combinata cu chirurgia si/sau chimioterapia ; cand este utilizata inaintea altor tratamente, are ca scop reducerea dimensiunilor tumorale, iar cand este utilizata dupa alte terapii scopul il constituie oprirea cresterii celulelor tumorale restante.

Radioterapia curativa poate fi:

  • Definitiva in cazul tumorilor inoperabile, al contraindicatiilor medicale importante sau atunci cand reprezinta cea mai eficienta metoda pentru a elimina tumorile ;
  • Adjuvanta sau postoperatorie iradiere dupa interventia chirurgicala numai cand exista riscul reaparitiei tumorii in aceeasi zona ;
  • Neoadjuvanta  are ca scop reducerea tumorii primare, cand tumora nu se poate opera in faza initiala.
 
  1. Scop Paliativ

Radioterapia paliativa trateaza/amelioreaza simptome specifice cauzate de cancer, cum sunt durerea sau sangerarea. Reducerea dimensiunilor tumorale duce implicit la scaderea presiunii exercitate de tumora pe organele de vecinatate ( de exemplu, creier sau maduva spinarii ).

Efectele secundare ale radioterapiei depind de localizarea tumorii, tipul de iradiere, volumul tumoral, starea clinica a pacientului, varsta, boli asociate, etc. In functie de localizarea tumorii, pacientii pot resimti efecte mai usoare sau mai accentuate.

Complicatii acute : stare de rau prin astenie, anorexie, greturi si varsaturi, cefalee, eritem cutanat, mucozita, diaree, dureri abdominale, caderea parului, astenie fizica si paloare (datorita anemiei), risc crescut de infectii ( scaderea leucocitelor ) si sangerari ( scaderea trombocitelor ).

Complicatii tardive : fibroză, ulceraţii, fistule, insuficienţe de organe ( plămâni – fibroză, măduvă osoasă – aplazie, rinichi – nefrită, inimă – pericardită, ficat – hepatită ).

Atunci cand efectele secundare sunt foarte severe, poate sa intervina decesul. Exista mai multe situatii care ar trebui mentionate ca riscuri cu potential de deces:

  • scaderea globulelor albe: decesul poate fi cauzat de o infectie ;
  • scaderea trombocitelor: deces cauzat de o hemoragie masiva ;
  • scaderea globulelor rosii: stop cardiac produs de deficitul de oxigen asociat cu anemia severa ;
  • depresie : deces prin sinucidere ;
  • afectare hepatica severa : deces prin insuficienta hepatica ;
  • lipsa pofta de mancare : duce la scadere ponderala severa si deces prin epuizarea generala a organismului ;
  • evenimente tromboembolice : deces prin stop cardiac, accident vascular cerebral sau embolie pulmonara.
 

Inainte de tratamentul radioterapeutic, medicul radioterapeut va explica pacientului obiectivele tratamentului :

  • tipul de tratament recomandat in functie de stadiul bolii, avantajele si dezavantajele tratamentului ;
  • alte tratamente disponibile ;
  • riscurile sau efectele secundare.

Laboratorului de Radioterapie din cadrul Spitalului Judetean de Urgenta Bacau, a aplicat si a fost inclus in programul de audit dozimetric, organizat de Agentia Internationala pentru Energie Atomica de la Viena (IAEA – International Atomic Energy Agency Vienna) in colaborare cu OMS, pentru confirmarea calibrarii corecte a acceleratoarelor utilizate in tratarea pacientilor oncologici.

Laboratorul de Radioterapie functioneaza din iulie 2017 si dispune de:

  •  un computer tomograf GE Optima 580 RT ;
  • 2 acceleratoare liniare moderne, putand asigura tratarea tuturor localizarilor cu indicatie de iradiere:

– accelerator Varian Clinac iX 2300 Silhouette ;

– accelerator Varian Halcyon.