
Profesia de medic chirurg este considerată de mulți ca fiind una dintre cele mai provocatoare și mai nobile din domeniul medical. Însă, chirurgia este, deopotrivă, solicitantă, având în vedere combinația complexă de cunoștințe, abilități și rezistență, pe care le implică acest domeniu al medicinii.
În sala de operații, știința, tehnologia și arta se combină magnific, în folosul suprem al pacientului. Aici, intervine și măiestria chirurgului care, animat de dorința de a reuși, finalizează cu succes intervenții extrem de complexe, cu impact profund asupra sănătății și calității vieții pacienților.


Din păcate, dată fiind complexitatea cazului, dar și riscurile pe care le-ar fi presupus o eventuală intervenție chirurgicală, unii specialiști nu i-au dat mari șanse de remediere, pacienta fiind refuzată de chiar două mari centre medicale universitare renumite din țară.
Salvarea a venit de la chirurgii ortopezi de la SJU Bacău care, fără rezerve, au preluat cazul, de îndată.

Au urmat operațiile la cei doi genunchi
, cu pauze de trei luni între ele, la care s-au adăugat, postoperator, programele de kinetoterapie, focalizate pe reeducarea mersului, proceduri prestate de kinetoterapeuta Sorina Camelia Craiu.



Nu trebuie uitați nici asistenții medicali de la blocul operator, personal de înaltă calificare, a căror contribuție este vitală pentru buna desfășurare a intervențiilor chirurgicale – Nicoleta Direa, Denisa Mustea, Eduard Catană, Nicolae Ladaru și Ionuț Bobârnac.